lanOS - Utilitar - București - Lucrari 2019 Nationala

Informatii generale

Descriere

lanOS este soluția diskless, eficientă și simplă a problemelor calculatoarelor in medii publice.

lanOS este diskless. Instalarea sistemelor de operare este un proces costisitor și lung. Cu lanOS nu mai este nevoie de gestionarea individuală a calculatoarelor, întrucât o singură imagine poate fi atribuită mai multor sisteme de calcul fără a fi nevoie de configurarea individuală a fiecărui sistem în parte înainte sau după instalare, iar fiecare sistem își generează și păstrează informația unică (Security ID, AD Machine Account Password). Pe de altă parte, calculatoarele în medii publice sunt ținte pentru malware, dar datorita lui lanOS, mașinile pot fi configurate să scape de toate fișierele, programele și modificările create sau realizate pe parcursul sesiunii odată cu oprirea sau repornirea unității. De asemenea, deoarece sistemele nu necesită un hard drive atașat fizic, riscul defectării unei unități datorită unei defecțiuni mecanice al hardului este practic inexistent.

lanOS este eficient. Deși arhitectura sa este simplă, pe bază de scripturi Powershell, lanOS folosește software testat și în largă folosință, motiv pentru care orice sistem pe care rulează Windows Server 2016 sau 2019 se poate configura a fi un host lanOS. De altfel, lanOS este liber și open-source, oferind funcționalitate si eficiență pentru oricine, oricând, spre deosebire de majoritatea soluțiilor de acest gen ce pot fi inaccesibile financiar pentru utilizarea lor în scopul intenționat de lanOS (școli, laboratoare de informatică).

lanOS este simplu. Fiind realizat cu idealul de simplitate, lanOS prezintă o interfață minimalistă și intuitivă. Totul este etichetat meticulos și documentat riguros, astfel încât începutul experienței cu lanOS să fie unul nedureros și abordabil de oricine cu o oarecare experiență in domeniul IT. Cu alte cuvinte, nu necesita cunoștințe tehnice speciale în ceea ce privește modul de funcționare al diverselor protocoale și principii pe care lanOS se bazează.

Tehnologii

La baza proiectului lanOS se afla iSCSI, un protocol care ne dă posibilitatea de a trimite comenzi SCSI printr-o rețea convenționala TCP/IP. Astfel, putem accesa fișiere ale sistemului de operare prin rețea, ca și cum ar fi pe un hard drive local. De altfel, lanOS se folosește și de PXE (Preboot Execution Environment) pentru a permite sistemelor să încarce diversele bucăți de cod fără configurare în prealabil.

De aceea, procesul de boot cu lanOS poate fi descris astfel:

  1. Placa de rețea a sistemului în cauza încarcă PXE OPROM și trimite un layer 2 broadcast frame, solicitând informație de la server-ul DHCP.
  2. Server-ul DHCP răspunde la cerere și trimite informații precum adresa IP pe care sistemul o poate folosi, dar si alte informații legate de PXE și lanOS.
  3. PXE OPROM recunoaște oferta DHCP, după care descarcă, încarcă in memorie și rulează imaginea cu bootloader-ul iPXE.
  4. iPXE preia controlul asupra procesului de boot, se leagă la target-ul iSCSI și încearcă un MBR-boot de pe el. Programul de bootloader rulează de pe imaginea iSCSI primește un pachet numit iBFT (iSCSI Boot Firmware Table), care specificaă cum sistemul de operare poate lua controlul procesului de boot, continuând încărcarea de pe drive-ul iSCSI.
  5. Microsoft Boot Manager preia controlul si încarcă componentele principale ale sistemului de operare, precum kernel-ul si driverele critice, în care sunt acum incluse și driverele pentru placa de rețea, întrucât accesul la rețea chiar din procesul de boot este esențial pentru comunicarea iSCSI.
  6. Procesul de boot continuă normal, iar target-ul virtual iSCSI apare drept un drive local pentru sistemul de operare.

Interfața cu utilizatorul este prezentată sub forma unei extensii la Windows Admin Center, o soluție nouă și modernă de la Microsoft pentru gestionarea sistemelor Windows.

Astfel, pentru interfața grafică se utilizează tehnologiile:

  • HTML5 + CSS3 - pentru o interfață simplă si ușor de folosit, chiar și pentru persoanele cu dizabilități
  • **JavaScript + Angular ** - oferă interactivitate și gestionează comunicarea prin Powershell cu serverul
  • Powershell - pentru configurarea diverselor componente ce stau la baza lui lanOS

Cerinte sistem

  • Unitate server sau VM cu Windows Server 2016 sau 2019 (nu Essentials, opțional Core)
  • Cea mai recentă versiune de Windows Admin Center
  • Unități cu procesor x86 capabile de PXE care pot susține Windows 10

Realizatori

Ciprian Ionescu

  • Scoala: Colegiul Național “Grigore Moisil”
  • Clasa: 10
  • Judet: București
  • Oras: București

Dennis Cratau

  • Scoala: Colegiul National Grigore Moisil
  • Clasa: 10
  • Judet: București
  • Oras: Bucuresti

Screenshots